Opel Meriva

Opel Meriva

De la 12.320 EURO cu TVA inclus

Opel Meriva ofera flexibilitate, inovatie si modernism. O masina destinata atat persoanelor prinse in agitatia orasului si a propriei vieti, dar si familistilor convinsi, Opel Meriva este sigura si confortabila. Scaunele pot fi asezate in pozitii diferite, oferind un spatiu mai mare de depozitare atunci cand este nevoie. Adaptabila din mers si extrem de placuta de condus, Opel Meriva ofera o perspectiva noua si posibilitati infinite. Versiunea ecoFLEX deţine recordul la consumul economic.

Descoperiti Opel Meriva.

Contacteaza

Prezentare

  • Opel Meriva
  • Opel Meriva
  • Opel Meriva
  • Opel Meriva

Linia de motorizări pregătită de Opel pentru clienţii noului Meriva este formată din şase propulsoare pe benzină şi diesel, cu puteri între 75 şi 140 CP. Noile motoare sunt mai economice, având un consum şi emisii de CO2 mai mici cu până la 15%. În gama noului Opel Meriva se va afla bineînţeles şi un model ultra-economic, versiunea ecoFLEX ce va deţine recordul la consum.

Avantajul Radacini Motors

Reduceri de 3878 EURO din pretul de lista afisat, pentru modelele Enjoy si Cosmo, motor 1.4 si 1.6 benzina

Descriere

Descoperiţi Opel Meriva

Viaţa de familie nu a fost niciodată atât de captivantă. Datorită versatilităţii sistemului de scaune FlexSpace®, modelul Opel Meriva este la fel de captivant pe cât este de raţional. Descoperiţi o sinteză între designul îndrăzneţ şi dinamic, versatilitatea ingenioasă şi experienţa incitantă a conducerii. Descoperiţi Opel.

O zi incitantă cu familia mea

Faceţi cunoştinţă cu modelul Opel Meriva. Micul monovolum de familie cu stil pregnant. Mare din punct de vedere al spaţiului interior. Şi care este întotdeauna foarte captivant.

Ziua de cumpărături a mătuşii mele

O multitudine de posibilităţi de reglare a scaunelor. O multitudine de modalităţi prin care Opel Meriva vă poate uşura viaţa. Datorită extrem de inteligentului său sistem de scaune FlexSpace®, puteţi transforma cu uşurinţă modelul Opel Meriva dintr-un autovehicul cu cinci locuri în unul cu patru, trei, două sau chiar cu un singur loc, fără să îndepărtaţi vreun scaun. Fiecare scaun lateral din spate poate fi deplasat în spate sau în faţă sau pliat.

Bucuraţi-vă de luxul oferit de confort şi funcţionalitate

Indiferent unde mergeţi, ziua sau noaptea, este bine de ştiut că sunteţi pe mâini bune la bordul Opel Meriva.

Un autovehicul care vă reprezintă

Viaţa vă oferă multe posibilităţi. Programul de accesorii pentru modelul Opel Meriva oferă foarte multe modalităţi de a profita de fiecare oportunitate.

Distracţie la drum

Sistemele de infotainment şi informaţii ale modelului Opel Meriva, inclusiv ingeniosul sistem Twin Audio® pentru pasagerii de pe scaunele din spate, asigură distracţia pe parcursul întregii călătorii. Şi ne-am gândit şi la cazul în care trebuie să păstraţi contactul cu lumea exterioară.

Puternic, ecologic şi eficient, cu reacţii foarte prompte

Fie că preferaţi tehnologia TWINPORT sau cea mai recentă tehnologie common rail pentru motoarele turbo diesel, motorizările ECOTEC® ale modelului Opel Meriva vă vor satisface cu siguranţă.

Cum vă place să conduceţi?

Siguranţa începe cu confortul şoferului şi concentrarea totală a acestuia asupra drumului. Din acest motiv modelul Opel Meriva asigură şoferului un control total. În primul rând, scaunul reglabil în înălţime al şoferului şi coloana de direcţie reglabilă în adâncime asigură poziţia perfectă de conducere. Iar spaţiul din jurul şoferului este dotat cu elemente inteligente, făcând conducerea mai uşoară şi mai plăcută.

Lăsaţi o impresie dinamică, cu gama OPC

Fiind proiectată şi construită special pentru modelul Opel Meriva, aceasta sporeşte aspectul dinamic şi creează o personalitate sportivă. Disponibilă ca pachet de opţiuni montate din fabrică sau ca accesorii de la distribuitorul Opel.

Echipare

Opel Meriva ecoFLEX

Asigurând emisii de CO2 de numai 134 g/km şi un consum mixt de 5,0 l/100 km, versiunea Opel Meriva ecoFLEX cu motor 1.3 CDTI reprezintă modul cel mai ecologic şi mai economic în care vă puteţi bucura de modelul Opel Meriva.

Aer condiţionat

Sistemul de aer condiţionat manual conţine un compresor climatic variabil care monitorizează şi reglează eficienţa de operare a sistemului, pentru o mai bună economie de combustibil şi pentru o fiabilitate mai ridicată. Sistemul de climatizare electronică disponibil opţional (ECC) se reglează în continuu pentru a menţine o temperatură interioară constantă.

Tempomat

Ajută pentru a face călătoriile lungi şi rularea pe autostradă mai confortabile. Tempomatul îmbunătăţeşte consumul de combustibil şi reduce riscul vitezei neintenţionate. Sistemul poate fi dezactivat prin acţionarea acceleraţiei, ambreiajului sau pedalei de frână.

Pachetul Confort

Pachetul Confort (disponibil opţional) are grijă de toate nevoile dumneavoastră suplimentare de stocare, asigurând suprafeţe suplimentare de depozitare sub scaunul din faţă al pasagerului, în spaţiul pentru bagaje.

Scaun pasager faţă rabatabil

Sistemul opţional permite scaunului din faţă al pasagerului să se rabateze complet pentru a stoca obiecte foarte lungi.

Torpedou cu iluminare

Găsiţi instantaneu obiectele depozitate, chiar şi atunci când este întuneric, datorită torpedoului care este luminat atunci când îl deschideţi.

Scaune faţă cu încălzire

Apăsaţi un buton şi imediat vă veţi putea simţi confortabil în scaune plăcut încălzite. Tocmai ceea ce trebuie în zilele reci de iarnă.

Asistent de călătorie

Când scaunul central din spate este complet pliat, acest asistent de călătorie multi-funcţional acţionează ca şi cotieră şi vă conferă un spaţiu de depozitare de 6 litri, inclusiv o ladă frigorifică precum şi două suporturi pentru pahare/sticle.

Sistemul Twin Audio®

Căştile stereo permit pasagerilor de pe scaunele din spate să acceseze sistemul audio al vehiculului şi să asculte posturi de radio sau CD-uri diferite faţă de cele selectate de ocupanţii locurilor din faţă. Tastele de control sunt montate pe consola centrală din spate şi permit reglarea individuală a volumului pentru căştile din stânga şi din dreapta.

Navigaţia

Sistemele de navigaţie prin satelit Opel sunt recunoscute pentru faptul că sunt uşor de folosit şi oferă informaţii complete. Sistemele de navigaţie cu CD sau DVD-ROM oferă informaţii actualizate cu privire la intersecţii etc., care sunt afişate fie pe afişajul Graphic Info Display (GID), fie pe Colour Info Display (CID). Afişajul GID prezintă date pentru o navigaţie dinamică (avertizări de congestionare a traficului şi reorientare automată), memorie pentru 20 de destinaţii şi funcţie de telefon. Afişajul CID are aceleaşi caracteristici ca şi GID şi, suplimentar, oferă o hartă color şi/sau ghidare prin săgeţi, afişare de pictograme şi ecran fracţionat. DVD-ROM-ul este actualizat la intervale regulate şi include hărţile a peste 20 de ţări europene. Pentru sistemul CD-ROM, aceeaşi informaţie este stocată pe mai multe CD-uri.

Comenzi sistem audio pe volan

Volanul poate încorpora taste de control multi-funcţionale pentru sistemele de infotainment şi de divertisment. Radio CD-ul, MP3 player-ul, telefonul şi sistemul de navigaţie pot fi operate fără a se pierde controlul volanului.

Computer de bord

Furnizează date constante, inclusiv consumul de combustibil, distanţa maximă care mai poate fi parcursă şi viteza medie.

Intrare auxiliară (aux-in)

Permite conectarea tuturor dispozitivelor mobile cu ieşire pentru căşti, de ex. MP3 player şi iPod®.

Coloană de direcţie reglabilă

Coloana de direcţie este reglabilă în înălţime, pentru un acces confortabil, asigurând astfel confortul şi siguranţa perfecte în timpul conducerii.

Sistemele ESP® şi TC

Sistemul de control al tracţiunii (TC) vă ajută să păstraţi un control total pe carosabil alunecos sau în situaţii de urgenţă. În cazul în care autovehiculul începe să derapeze, sistemul ESP® aplică o frânare uşoară de corecţie la roata adecvată, pentru a vă ajuta să preluaţi controlul. Probabil că nici nu veţi observa acest lucru, care probabil vă va salva viaţa. În plus, sistemul de control al tracţiunii reduce patinarea roţilor în timpul accelerării.

Airbaguri

Fiecare model Opel Meriva este dotat standard cu airbaguri pentru şofer şi pasagerul din faţă. În plus, pot fi specificate ca dotări opţionale airbagurile pentru impact lateral şi cele tip cortină, de dimensiuni integrale, pentru scaunul din faţă.

Faruri adaptive cu halogen (Adaptive Forward Lighting - AFL)

Modelul Opel Meriva este echipat opţional cu cel mai bun sistem de faruri adaptive, care pivotează în viraje, pentru a lumina direcţia pe care urmează să vă deplasaţi. În plus, la viteze mai mici de 40 km/h, funcţia de iluminare în viraje utilizează un reflector suplimentar, pentru iluminarea unei zone largi, la 90 de grade faţă de direcţia de deplasare. În felul acesta, pe timp de noapte se pot observa mai bine intersecţiile, cicliştii sau pietonii.

Iluminare door-to-door şi lumină de întâmpinare

Dacă apăsaţi de două ori butonul pentru descuiere de pe cheia cu telecomandă, farurile, luminile din spate, lampa plăcuţei de înmatriculare şi luminile din interior se aprind pentru 30 de secunde, ceea ce vă ajută să vă orientaţi spre autovehicul. La deschiderea uşii sunt iluminate, de asemenea, toate instrumentele de bord şi butoanele de comandă. Luminile se sting automat la punerea contactului sau dacă apăsaţi încă o dată butonul de descuiere.

Măsuţă pentru scaunele din spate

Această măsuţă pliabilă are un suport pentru pahar integrat, asigurând mai mult confort pentru pasagerii din spate.

Scaune pentru copii

Opel oferă câteva scaune pentru copii de toate vârstele. Toate acestea pot fi fixate cu sistemul ISOFIX (inclusiv kitul Top Tether) şi/sau centura de siguranţă cu prindere în trei puncte a autovehiculului, dotare standard. Toate scaunele respectă cele mai noi standarde UE privind siguranţa, inclusiv cele referitoare la protecţia împotriva impactului lateral.

JaluzelePortbagaje pentru acoperiş

Acestea sunt special proiectate pentru geamurile laterale şi hayon, sunt uşor de montat şi pot rămâne fixate atunci când geamurile sunt deschise.

Portbagaje pentru acoperiş

Există 4 variante din care puteţi alege. Dimensiunile sunt între 1.330 x 860 x 370 mm şi 1.960 x 780 x 440 mm. Montarea necesită existenţa unui suport de bază pentru acoperiş.

Protecţie din material textil pentru încărcătură

Protecţie rezistentă, uşoară, care poate fi spălată, pentru compartimentul pentru bagaje. Adaptată pentru a se potrivi şi a fi montată cu uşurinţă şi fixată cu benzi Velcro.